EXPLOZIE urmată de INCENDIU într-un bloc din Piatra Neamț. Pompierii caută posibile VICTIME în fiecare apartament

Publicat: 31/10/2018, 15:59

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au declarat, corespondentului Mediafax, că în urma exploziei la blocul de locuințe de pe strada Dimitrie Leonida din Piatra Neamț, urmate de incendiu, există trei victime.

„Incendiul s-a propagat până la etajele superioare și inclusiv la acoperiș. Din primele informații avem trei victime care au fost transportate la spital. Mai e o persoană evacuată cu autoscara de la etajul 4. Mai sunt 4-5 persoane cu atac de panică, li se acordă asistență medicală. În momentul de față se lucrează la localizarea și stingerea incendiului”, arată ISU Neamț.

Potrivit sursei citate, până la ora transmiterii acestei știri, nu există informații potrivit cărora ar fi murit cineva, însă o persoană prezintă arsuri puternice pe o suprafață mare din corp.

„Locuiesc în blocul de vizavi. Stăteam cu soția în casă și s-a simțit un suflu extraordinar de puternic și un zgomot înfiorător, s-au scuturat geamurile. Am ieșit repede afară și când am ajuns acolo, am văzut foarte mult fum. Am urcat în scara blocului de peste drum. Flăcări foarte puternice, erau oameni blocați la etajul 2. Toți alergau să mute mașinile. Cu greu au venit de jos trei oameni. Mă ajutau să spargem ușa, să-l eliberam pe cel de la etajul 2, pentru că striga omul îngrozit în casă. Nu știu daca era lovit de sticla spartă, pentru că s-au spart geamurile la blocurile din jur, dar foc la el nu avea. Nu am reușit să spargem ușa. Au venit pompierii până la urmă”, a relatatVasi Negură, un martor ocular, pentru Digi 24.

incendiu piatra neamț

Pompierii au ajuns în cinci minute de la deflagrație, a precizat martorul ocular. „Nu puteai sta pe casa scării, pentru că focul era prea puternic, căldura prea mare”, a povestit martorul.

La fața locului sunt mobilizați circa 30 de pompieri. O parte lucrează la stingere, iar ceilalți caută din apartament în apartament alte posibile victime.

Locatarii din bloc s-au autoevacuat. Nu se cunosc, deocamdată, cauzele izbucnirii incendiului.

Flăcările s-au manifestat de la al doilea la al 4-lea etaj, inclusiv la acoperiș.

La locul incendiului au intervenit 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări și descarcerare grea. 2 ambulanțe SMURD, o autospecială pentru victime multiple și 4 ambulanțe SAJ Neamț sunt prezente, de asemenea, la locul exploziei.

Foto: Romel Alexandru Birjoveanu/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...